@taisiavlasie/ iunie 1, 2018/ GHID COMPLET DE CĂLĂTORII, LIMBA ROMÂNĂ

For the English version, press HERE.

De fiecare dată când vizitez Italia, simt că m-am născut în țara greșită. Dacă urmărești blogul de călătorii și contul meu de Instagram, cred că este deja clar că am o pasiune pentru Italia și că am vizitat această țară de multe ori.

 Atât de multă frumusețe există în această țară de la nord la sud, de la vest la est încât mi se pare că și dacă aș petrece o viață acolo, tot aș mai avea ceva de descoperit, fie că vorbim despre un sătuc pavat cu piatră sau o nouă aromă italienească.

Am simțit acest lucru cu atât mai mult când am reușit să vizitez Lacul Como din nou, deși locul nu îmi era străin deloc, prima dată ajungând acolo în 2012, dacă îmi amintesc exact, când împreună cu prietena mea din copilărie, Oana, am avut o escapadă de vară în Italia.

Cu ocazia ultimei vizite însă, am fost norocoși să ne bucurăm de „la dolce vita” la resortul de lux Grand Hotel Imperiale Como și dacă ar trebui să caracterizez această experiență în câteva cuvinte, probabil aș alege „tratament regal”, ca să fiu și în ton cu nunta de acum două săptămâni din Marea Britanie. Mai jos, o să vă explic de ce!

Hotel: Grand Hotel Imperiale Como

Locație: Moltrasio, Lacul Como, Italia

Tip cazare: Lux

Preț: începând de la 152 Euro/noapte

HOTELUL

Grand Hotel Imperiale oferă o vedere senzațională către Lacul Como, fiind situat în liniștitul orășel Moltrasio. Clădirea în care regăsim hotelul este o capodoperă arhitecturală construită în anii 1900, fiind încă de la început concepută pentru a primi oaspeți, prima denumire fiind Hotel Regina.  După ce și-a pus amprenta și arhitectul Terragni începând cu anul 1995 și după renovarea Vilei Riva care face parte din resort, hotelul își așteaptă cu drag oaspeții fiind deschis tot anul într-o locație elegantă.

Hotelul de 4 stele oferă 120 de camere de lux, de mai multe categorii, incluzând și 4 apartamente cu vedere panoramică asupra lacului, 4 apartamente de familie și 9 camere elegante în Villa Imperiale situată chiar pe malul lacului.

De asemena, așa cum o să vă spun detaliat în continuare, Grand Hotel Imperiale oferă două restaurant cu specific italienesc: La Cascata și Imperialino, un Piano Bar,  zece săli de conferințe complet echipate cu capacitate de până la 300 de persoane, un spa cu sală de fitness, saună și piscină, precum și o piscină exterioră cu vedere la lac. Trebuie să amintesc tot aici grădinile perfect îngrijite care m-au cucerit.

Zona Lacului Como este faimoasă în toată lumea ca fiind una dintre destinațiile cele mai luxoase, numeroase vedete și actori de la Hollywood alegând să își achiziționeze proprietăți aici. Grand Hotel Imperiale se asigură că o să trăiești și tu o experiență italienească de top pe care să ți-o amintești mereu cu drag.

CHECK-IN

Am ajuns mai devreme decât plănuiam la Grand Hotel Imperiale Como, dar asta ne-a dat ocazia să explorăm relaxați această frumoasă proprietate situată pe malul lacului. Primul loc care mi-a atras atenția a fost zona de grădină care era plină de flori și extrem de îngrijită. Am decis să ne oprim puțin și să savurăm o cafea italienească lângă piscină. Vremea a ținut cu noi și ne-a oferit ocazia perfectă să ne bucurăm de vederea minunată către lac.

Grand Hotel Imperiale Como a avut grijă de noi și a ne-a pus la dispoziție camera imediat ce a fost curățată, așadar înainte de ora de check-in care este 15.00 conform politicii hotelului.  Imediat o să vă ofer un tur al hotelului.

APARTAMENTUL

Apartamentul nostru ne aștepta la etajul 5  cu o minunată vedere către Lacul Como. Am fost așa încântată încât am mers direct spre micul balconaș pentru a o vedea. Sper că am reușit să surprindem frumusețea locului în pozele ce urmează.

Așa cum am spus mai sus, hotelul oferă mai multe categorii de camere, cu balcoane mai mari și chiar terase unde te poți relaxa și admira panorama de vis.

Primirea dulce din partea Grand Hotel Imperiale Como ne-a făcut să intrăm în modul “la dolce vita” cu pași repezi și am decis să stăm pentru o perioadă pe micul balcon și să ne bucurăm de un pahar de prosecco.

Trebuie să spun că acest apartament a fost chiar pe gustul meu: foarte spațios, cu mobilă albă și elegantă care se potrivea perfect cu stilul arhitectural al clădirii și cu zona în care se află.

În ceea ce privește patul…o să vă spun doar că aveam o nevoie disperată de un somn odihnitor după o perioadă obositoare cu munca și călătoritul, iar Grand Hotel Imperiale Como s-a asigurat că o să dorm ca un bebeluș.

MICUL DEJUN

Știți acele dimineți de vacanță când îți dorești să dormi mai mult și lenevești până târziu în pat, gândindu-te să sari peste micul dejun? Cu siguranță, trebuie să vă spun că nu vă recomand să faceți acest lucru când sunteți cazați la Grand Hotel Imperiale Como. Micul dejun în grădină este în sine o experiență minunată ce nu trebuie ratată. Mai mult chiar, vă recomand să vă treziți mai devreme și să alocați cel puțin o oră – o oră jumătate să vă bucurați de „la dolce vita” chiar de la prima oră a dimineții.

Fie că ești genul de persoană care dorește un mic dejun simplu, așa cum îl numesc italienii „colazione”, un croissant și ceva dulce lângă o cafea italienească bună, sau genul de persoană care preferă micul dejun american, în căutare de bacon și ouă prăijte, cu siguranță Grand Hotel Imperiale Como o să îți ofere ceea ce îți dorești. Trebuie să recunoaștem că noi ne încadrăm în ambele categorii, așa că ne-am simțit ca în paradisul micului-dejun.

Adaugă la asta și un pahar de prosecco rece și dimineața ta italienească este completă.

RESTAURANTE

Grand Hotel Imperiale Como îți pune la dispoziție două restaurante pregătite să te cucerească cu specific italian: La Cascata și Imperialino.

Trebuie să încep prin a spune că sunt o mare iubitoare a bucătăriei italienești, fiind probabil pe locul doi în topul preferințelor mele, după sushi. Știu că sunt două categorii total diferite, dar există oare cineva care nu iubește pizza sau pastele?

Având în vedere preferințele mele, pot să devin destul de pretențioasă când vine vorba să încerc restaurante noi cu specific italienesc, dar, cu siguranță, Restaurantul La Cascata merită să îi faci o vizită.

Lăsați-mă să vă arăt ce delicatese am ales noi și pot să garantez pentru ele. La „Seara Pastelor”, eu am ales clasicele Spaghetti Carbonara și, sincer, mi-aș dori să am o nouă porție în față chiar acum. Yummy! Știu că este greu să dai greș cu acest tip de paste, dar cele încercate La Cascata cred că au fost cele mai gustoase de până acum. Iubitul meu a ales „Spaghetti ai frutti de mare” sau spaghete făcute în casă cu fructe de mare și sos alb și, bineînțeles, nu am putut să mă abțin să nu gust asemenea minunăție.

Dacă vă este foame, o să vă recomand în continuare felurile principale care m-au cucerit. Prima recomandare: vită cu legume de sezon, care a fost alegerea iubitului meu, dar am terminat prin a mânca eu tot din farfuria lui pentru că vita era gătită perfect. Fără să aduc laude nemeritate, mai ales când vine vorba de mâncare, aceasta a fost cea mai gustoasă vită și se poate vedea cât de bine arată în pozele următoare.

O altă alegere pe care o recomand este șnițelul de vițel servit cu cartofi la cuptor și salata de rucola și roșii cherry, în special dacă este fan al acestui fel de mâncare.

La desert, eu aleg mereu prăjiturile cu fructe proaspete, dacă am asemenea opțiune, motiv pentru care am optat pentru Buckwheat pie, lemon and strawberry cream, un fel de tartă cu cremă de lămâie și căpșuni proaspete. La polul opus, iubitul meu iubește ciocolata, așa că alegerea sa a fost Chocolate and pears Parfait with mousseline of sweet Ricotta cheese, mai exact parfait cu ciocolată, pere și ricotta. Aceasta este probabil singura parte a masei pe care nu o împărțim, având în vedere că mie nu îmi place ciocolata deloc, însă amândoi am plecat de la restaurant mulțumiți, cu dificultăți de deplasare, dar și un zâmbet mare pe față.

În ceea ce privește băuturile, atunci când suntem în Italia, mereu alegem să încercăm un nou sortiment de vin, în special roșu sec, fiind preferatul nostru. De data aceasta, am mers pe recomandarea restaurantului și am optat pentru un vin local, Damasino, cunoscut și ca vinul Lacului Como, alegere ce s-a dovedit a fi perfectă pentru vita și șnițelul de vițel alese.

Din nefericire, nu am avut ocazia să luăm cina la Restaurantul Imperialino care se află pe malul lacului pentru că locația era închisă pentru un eveniment privat. Totuși, am avut timp să ne savurăm o cafea după amiaza, chiar înaintea unei ploi torențiale, pe terasa restaurantului. A fost ala un moment plin de liniște și pace și mi-a rămas întipărit în suflet ca o după amiază perfectă petrecută la Lacul Como.

 

Dacă vreți să aflați mai multe informații despre Restaurantul Imperialino și meniul disponibil, dați click pe linkul de mai jos:

https://www.imperialino.it/it/menu-a-la-carte/

PISCINA EXTERIOARĂ

Grand Hotel Imperiale oferă o experiență de lux completă și te invită să te relaxezi sub soarele italienesc la piscina cu vedere panoramică asupra Lacului Como. Din punctul meu de vedere acesta este unul dintre punctele forte ale proprietății și vă recomand să stați aici, în special dacă vizitați vara.

Din păcate, atunci când am fost noi acolo, vremea era destul de capricioasă, iar apa nu era suficient de caldă pentru a înota, dar piscina este deschisă în perioada 15 mai – 15 septembrie în fiecare an, bineînțeles în funcție de condițiile meteo.

Totuși, pentru că vremea a fost însorită, am profitat și ne-am relaxat pe pontonul cu vedere spre lac și a fost modul perfect de a ne bucura de mica escapadă în Italia.

SPA

Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut la Grand Hotel Imperiale Como este faptul că nu ești dependent de vreme pentru a avea un week-end de relaxare și răsfăț. În cazul în care prinzi o zi ploioasă și nu poți explora zona, mergi la spa!

Primăvara și toamna pot să fie destul de capricioase din punct de vedere al condițiilor meteo în nordul Italiei, deci este foarte posibil să te bucuri de soare dimineața și o ploaie torențială după amiaza. Dacă acesta este cazul, Grand Hotel Imperiale Como are grijă de voi și vă așteaptă la spa cu o cană de ceai fierbinte și multe facilități: saună umedă și uscată, dușuri emoționale, săli de relaxare și piscină cu hidromasaj.

Îți recomand ca în cazul unei rezervări la Grand Hotel Imperiale să verifici să fie inclus și accesul la spa. Dacă nu există această opțiune, intrarea costa 20 Eur/persoană pentru oaspeții hotelului și 30 Eur/persoană pentru persoane din exterior.

Există și posibilitatea de a beneficia de o selecție de tratamente spa de relaxare și înfrumusețare, la un cost suplimentar. Toate informațiile necesare vor fi oferite la check-in.

LOCAȚIE ȘI PARCARE

Grand Hotel Imperiale este poziționat chiar pe malul Lacului Como într-un orășel tipic italienesc, Moltrasio. Cel mai mult mi-a plăcut liniștea și pacea pe care o oferă, dar și faptul că se găsește la doar 10 km de aglomeratul Como, unul dintre cele mai vizitate orașe de pe malul lacului.

Cel mai simplu mod de a ajunge este, bineînțeles, cu mașina, fiind de altfel și cea mai ușoară modalitate de a explora zona. Prețurile pentru rent-a-car în Italia sunt reduse, așa că recomand din suflet acest mijloc de transport.

Grand Hotel Imperiale oferă parcare privată la prețul de 20 Eur/zi sau puteți să folosiți parcarea publică chiar de lângă hotel care costă 1Eur/oră între 08.00-24.00, în timpul verii și un program redus în restul anului.

Așa cum vă puteți imagina, această escapadă de week-end a fost specială pentru noi și Grand Hotel Imperiale Como a avut grijă să devină chiar mai specială. Vă recomand din suflet să alegeți acest hotel minunat pentru un sfârșit de săptămână romantic pentru cupluri. Noi am fost răsfățați și abia așteptăm să ne întoarcem!  <3